–Cine este Antoneta Radoi?

-Un om ca oricare. Dar, presupunând că aţi auzit cumva de undeva că aş fi avut parte de “nemărginita iubire” a…”tăticilor din Deal” (al Patriarhiei), şi aţi dori să vă spun câteva cuvinte despre acest lucru, consideraţi ca şi primit răspunsul.

–Sunteți fiică a Bisericii Ortodoxe?

-Sunt o persoană care nu am stat niciodată prea mult departe de Biserica Ortodoxă. Sunt botezată ortodox. Părinţii mei, bunicii, din neam în neam, cu toţii au fost botezaţi orthodox. Mama mea, întreaga ei viaţă, până a plecat la Domnul, a cântat în strana Bisericii din sat, fără plată.

–Cum ați trăi ortodoxia?

-Cum o trăiesc! Cu bunele şi cu mai puţin bunele ei! Spre Slava lui Dumnezeu, am avut bucuria să cunosc şi să-mi apropii câţiva preoţi înduhovniciţi. Avem destui în Biserica Ortodoxă. Păcat însă că pentru unii, care sunt yăzături, sunt consideraţi toţi la fel. (Eu am scris –câteva cărţi- despre câţiva preoţi înduhovniciţi, despre cei pe care i-am întâlnit şi pe care i-am cunoscut  îndeaproape).

–Cum ați ajuns în conflict cu clericii BOR?

-Cum? Simplu! Sinodalii Bor au dat nişte dispoziţii în ceea ce priveşte Magazinul meu (Aveam un magazine cu Obiecte de Cult), iar subalternii lor au avut grijă ca ele să fie executate –ca la armată.

(Magazinul de Artă Sacră

Făcutu-mi-am un Magazin
de mare preţ,
un Magazin cu… Artă Sacră!
Şi-n loc de beneficii
am cules,
doar… poamă acră

şi „dulce-binecuvântarea”
păstorilor din… Deal!!
Strâns-am în mine lacrimi
cât pentru nouă vieţi!
Strâns-am în mine lacrimi,
în zori
şi în amiezi
și-n seară,
şi-n nopţi fără de somn,
dar astăzi… s-a sfârşit!
Deschis-am stăviladrul
să curgă toate… val,
căci s-a umplut paharul
şi iat’
a dat pe-afar’!
Deschid, azi, stăvilarul,
mâhnirile să-mi curgă!
Din suflet tot amarul,
afar’ să mi se scurgă!
Să fie gol… paharul,
şi lacrimii hotar! AMIN.)

-Ce a reprezentat magazinul religios pentru dumneavoastră?

-Eu mi-am făcut o firmă, acreditată, înregistrată la Camera de Comerţ a României, şi, printre altele, aveam la vânzare şi OBIECTE de CULT ORTODOX, pentru care, pentru cât vindeam, plăteam taxe. Habar n-aveam de vreun Monopol Bor. Cei de la Camera de Comerţ mi-au acreditat firma, stăteam liniştită. Habar n-aveam că, “eram în culpă”, în zisa BORului.

–Simțiți că ați fost prigonită?

-Desigur. AM SIMŢIT DIN PLIN! De fapt, cu vârf şi îndesat!! Am trăit 3 ani cumpliţi. Am ţinut Magazinul doar ca să am de unde plăti amenzi! O dată la 3 luni, un stimat domn în reverendă, secretar patriarhal, întocmea o “sesizare” către Garda Financiară,  apoi dădea hârtia la semnat mai-marilor lui, după care o expedia la destinaţie. În câteva zile eram luată cu asalt de comisarii Gărzii. (Precizez: la niciun control nu mi s-a descoperit  nicio vânzare ilegală, dar eram amendată pe aşa-zisa Lege 103/92, -revizuită, readăugită prin 2006…-, pentru că, atenţie, n-aveam “binecuvântare patriarhală”!! Aşadar, comisarii mă-ntrebau dacă am…”binecuvântarea” tăticilor din Deal. Asta era treaba lor, să afle dacă am “binecuvântare”, şi cum binecuvântare n-aveam, primeam amendă, ca să mă-nvăţ minte să “fac ascultare!!”. Şi cum, în prostia mea, nu voiam să merg să iau “binecuvântare” de la oricare dintre cele 18 culte acreditate în România, care mi-ar fi dat cu largheţe, mi-am încasat porţia de suferinţă, loviturile de bici ale “iubiţilor tătici” din Deal.)

–Care au fost etapele prigoanei?

-2010 septembrie 13, a fost prima lovitură.  Apoi constant între 2011-2013. În 2013, când, în sfârşit, am descoperit motivul pentru care sunt vizitată atât de des de comisarii Gărzii şi care-mi sunt duşmanii, dându-mi seama că “s-a pus preţ pe capul meu”, şi că “iubiţii mei tătici” mă vor “binecuvânta” o dată la 3 luni cu o sesizare către G.F. şi că în faţa acestor nesătui tătici mafioţi nu am nicio şansă (căci în 20 nov. 2012 bătuseră palma, prin încheierea unui Pact cu G.F.; lucru pe care eu l-am descoperit pe internet, întâmplător, prin 2013, prin februarie!!), am abandonat lupta…Eram epuizată, din toate punctele de vedere, iar vânzarea mea, în chip misterios, devenise zero. Nu-mi mai intra afara de aurolaci, niciun client în Magazin. Aveau “tăticii”  şi alte  “metode” să te-aducă în sapă de lemn, ALTELE, afar` de execuţia prin G.F.!! Se pricep de minune la…”binecuvântări şi cruci”. Episcopul Bucureştiului (din vremea aceea, acum ajuns mai-mare, prin alte părţi), era renumit în a emite “binecuvântări” în timpul Sfintei Liturghii.

–Care a fost starea la care ați ajuns în urma prigoanei? (Materială, spirituală).

-Am vorbit  despre asta, cu vârf şi-ndesat,  în cartea mea: “Prigonitorilor mei din Sinod cu dragoste” .

–Ați avut sprijin din partea cuiva în timpul prigoanei?

-Nu ştiu exact la ce se referă întreabarea dvs. Dar presupunând că vă referiţi cumva la vreun sprijin din partea Bisericii, întrebarea e retorică. Cine ar fi avut curajul să-şi pună preoţia la bătaie, ca să-mi ia mie apărarea??

–Ce s-a întâmplat în sufletul dumneavoastră apoi?

-A fost o permanent luptă, timp îndelungat. Am plâns, m-am necăjit, m-am dat cu capul de pereţi (mă-mprumutasem de bani ca să pornesc afacerea. Avusesem contracte în Grecia, cu nişte firme de acolo, investisem mult în amenajările spaţiului, în chirii anticipate,  aveam , aşadar, datorii, etc…), la un moment dat, chiar din timpul incursiunilor comisarilor G.F. clacasem nervos, de la atâta stress, aşa că, după ce am închis Magazinul, am căzut la pat, dar, Slavă Domnului, m-am rugat până mi-au sărit capacele şi după jumătate de an Dumnezeu …m-a ridicat! Dorirea mea mare era să nu paralizez din nou (eram doar la un pas de…; fusesem paralizată între 2004-2005 şi mă făcusem bine, printr-o minune în 2006, iar acum, din pricina supărării, a  stresului permanent, puteam claca oricând şi era mare risc să mă-ntorc definitiv la pat. Asta NU VOIAM!! Singura nădejde îmi era rugăciunea.

–V-ați pierdut credința?

-Nici vorbă!!( Credinţa nu e portofel pe care să mi-l “subtilizeze” careva în autobus. Hristos e Hristos, nu are nimic a face cu cei din Deal! Absolut NIMIC!! Doar aceea că, într-o zi vor intra la Judecata LUI Cea Dreaptă şi, chiar dacă ei nu dau doi bani pe Hristos –pe Care, cu făţărnicie Îl propovăduiesc şi despre a Cărui iubire ne vorbesc cu largheţe din Amvon, doar ca să ne convingă să fim milostivi şi sensibili la vorbele lor mieroase şi să cotizăm către Vistieria BOR-, v-or trebui să dea răspuns despre ce-au făcut cu cei care le-au căzut la împărţeală. Ştiu că atunci vor da din colţ în colţ. Eu i-am iertat demult, dar Domnul le va cere socoteală grea pentru lacrimile mele şi pentru nopţile mele nedormite.). Dar ajunsesem că nu mai suportam să văd în faţa ochilor mei reverendă!! Doi ani nu m-am dus deloc la Biserică.  Nu puteam.  Nu mai comunicam cu nimeni. Stăteam închisă-n casă. Nu mâncam, că nu aveam ce. Arar mai trecea o fostă prietenă şi-mi aducea câte ceva de-ale gurii, dar eu n-aveam nevoie doar să mănânc, aveam cheltuieli, aveam utilităţi de plată şi…bani ioc! Acumulam restanţe la bloc. Luna trecea rapid. Alt stress. Am înmulţit rugăciunea. Mă rugam mult, mult. Ştiam că dacă nu mă voi ruga, voi claca şi voi ajunge să plimb şoşonul prin parc şi să-l strig: cuţu-cuţu!  Am avut, oarecum, mângâierea că cei de la care împrumutasem banii, m-au păsuit. Treaba gravă e că nu găseam de lucru. Nici la ora actuală nu mi s-a deschis nicio uşă!! (Curios lucru, fiindcă sunt înzestrată cu mulţi talanţi!). Am încă datoriile neachitate, ceea ce-mi crează un stres maxim. Şi nu e singurul stress, când nu-ţi permiţi să te duci să-ţi pui o plombă la o măsea!!…

–Ce ar trebui îndreptat în Biserică pentru a nu se întâmpla astfel de abuzuri?

-Creştinul să aibă demnitate!  Preoţii să aibă demnitate! Să nu le fie încălcată demnitatea pe motiv de “ascultare”.  Chestia asta cu “ascultarea”, mi se pare o mizerie, o invenţie.  (Să nu uităm pilda lui Hristos, Domnul: El a fost Cel care a spălat picioarele ucenicilor!, dar, Doamne, când vreodată vom trăi noi asemenea moment în BOR??) Dar revenind la monopolul BOR S.R.L. asupra obiectelor de cult, DEOCAMDATĂ, prea- fericirea sa, patriarhul Daniel, dimpreună cu suita sa de sinodali, sunt acoperiţi de neconstituţionala Lege 103, care le asigură, oarecum, Monopolul. (Zic oarecum, fiindcă cineva ar putea ataca neconstituţionalitatea asta, dar pentru asta îţi trebuie muşchi, ori eu nu  mai aveam. După 3 ani de luptă eram epuizată, iar bani de avocaţi nu aveam. ). Apoi, sinodalii au încheiate “protocoale” avantajoase cu G.F, cu Guvernul, cu Primăriile, scumpa dna Firea, i-a decernat Diploma de merit, l-a făcut Cetăţean de Onoare al Bucureştiului, preoţii, de teama caterisirii nu suflă-n front (căci ei se tem de Daniel cu mult mai mult decât de Dumnezeu Atotputernicul şi de Legile Lui), marea majoritatea a credincioşilor  BOR au dobândit o “ascultare” fără crâcnire, au dobândit o evlavie fariseică –dacă zici ceva, îţi sar la jugulară cu imprerativul: “Vai, nu judeca!!”-, aşa că…la ce ne-am putea aştepta? Nu poţi să faci o Analiză de Valoare, că-ţi sare “credinciosul evlavios” la jugulară, cu “Nu judeca!!”. Ce propun? Ce-a propus Andrei Şaguna, anume:  “Să se dea poporului în mână, înainte de toate şi mai presus de orice carte din lume, spre învăţătură…Biblia!“ Atenţie, Biblia, nu Circularele BOR!! Nu Bule patriarhale!!

Concetăţenilor mei, atât le-aş mai spune (ceea ce-am scris şi ca motto pe coperta 1 a cărţii):  “Dacă stai în genunchi înaintea lui Dumnezeu, poţi să te ridici în picioare în faţa lumii şi să o înfrunţi!”. Şi încă ceva: dacă te vei ridica în picioare, omule, vei vedea că mai-marii lumii acesteia nu ţi se vor mai părea atât de mari… Ba mai mult, noi i-am făcut mari pe “micii” aceştia care conduc lumea, cu neruşinare sfidându-ne! De ce tăcem?? Dintr-o  evalavie prost înţeleasă.